privind constelatiile, nebuloasele astral colorate, ielele ce zboara bucuroase zambind ghidus campiilor celeste pline de flori ce miros a curcubee, salamandrele ce danseaza indragostite de Soarele maret si mandru ce sta falnic si neclintit pe cerul ale carui dimensiuni se suprapun, zaresti un fluture ce pare a canta pentru toate simturile indragostite de creatia perfecta. te uiti mai atent: imbatat de prezenta Sa, fluturele danseaza eoni, iar fiecare bataie a aripilor sale creaza un univers. albastrul imaculat al aripilor sale e precum ochii indragostitului ce nu isi mai gaseste rostul printre taramurile lumesti. hipnotizand privirea, el canta. un cantec de dor ale carui note sunt mute. esenta cuvantului unic din care s-au nascut toate se afla in cantecul sau.
fluturele danseaza. ca un dervis ce se roteste spre cer.
eternitatea si spatiul ii sunt surori. nu ii mai trebuie nimic.
luni, 2 ianuarie 2012
joi, 27 octombrie 2011
duminică, 23 octombrie 2011
utopia nerostita
cum e oare cand intalnesti perfectiunea ? cum e oare cand ajungi sa privesti un om precum oglindirea ta ? cum e oare cand iti remarci in el perfectiunea ?
oare nu pare copilaresc sa mai articulezi sincronicitatile ?
dar cand timpul trece devorand totul si scotand la iveala contrabalansul al carui rol e a te face constient de ideal, oare nu regreti ? ai spune: ce sa regreti daca imperfectiunea si gresala sunt menite pentru a accentua binele?...
vioara noptii reci canta un cantec de vara, al carui inteles sta dincolo de comprehensibil, printre stelele inimii indragostite de perfectiune.
oare nu pare copilaresc sa mai articulezi sincronicitatile ?
dar cand timpul trece devorand totul si scotand la iveala contrabalansul al carui rol e a te face constient de ideal, oare nu regreti ? ai spune: ce sa regreti daca imperfectiunea si gresala sunt menite pentru a accentua binele?...
vioara noptii reci canta un cantec de vara, al carui inteles sta dincolo de comprehensibil, printre stelele inimii indragostite de perfectiune.
vineri, 29 iulie 2011
utopia muzicii
adolescenta - anii de liceu in care visezi sa cuceresti lumea in timp ce inca privesti incantat la desene animate. aceasta transformare dintr-o pustoaica intr-o femeie nu este lipsita de umor.
plimbandu-ma prin parc si visand la a da nas in nas cu iubirea vietii mele printre terasele impanzite de artistii al caror atribut a devenit bautura, ceva ma opreste. este misterul unei fortarete grandioase ale carei ruine le pot atinge cu degetele! amenajarea arhitecturala cu petice de beton in zidul de piatra poate fi usor confundata... aici, tanarul simpatic cu ochii rosii de la atat de multa pofta de viata, devine subit eroul acestui castel. brusc din culise apare o chitara si pana sa imi dau seama, deja cad petale din cer pe fundalul unei voci ragusite.
atemporalul momentului pare de nedescris. cantecul al carui nume il port devine un imn ce ma va insoti de acum incolo sub forma unei amintiri mai mult sau mai putin placute.
chiulesc de la romana si dau buzna in atelierul de fizica. e gol. pe pereti sunt tot felul de tablouri prafuite ale caror nume nu ma intereseaza deloc. culmea, aici e pianul. elementul central al existentei unui personaj deloc comun, se afla inghesuit chiar in dreptul unei usi care, cu aceasta ocazie, a fost blocata definitiv. baiatul negricios care ma duce cu gandul la expresia un indian incruntat, se aseaza delicat in fata pianului, intinzandu-si degetele. eu langa el, bucurandu-ma ca am iesit din normele celor 50 minute de esee. gandul nu apuca sa se incheie, caci vocea puternica al carui ecou il aud dinspre blocul de langa scoala, acompaniaza notele sublime ale pianului. degetele suave ale baiatului par a fi ale unei fapturi foarte feminine. privindu-ma precum o camera de luat vederi, baiatul imi canta o reinterpretare a Mihaelei Runceanu. Neconcordanta dintre voce si chip imi va ramane mult timp in minte...
Imnul revine pentru o noua interpretare, de data aceasta de un chip intunecos cu parul lung. Simbioza dintre trecatorii preocupati financiar, terasa ”sapata” in buzunarul unui pictor nehotarat si romantismul acordurilor de chitara, uneori poate fi coplesitoare.
invitatia intr-un club de jazz pare un mister fascinant in acest context. salonul de lux plin de bauturi scumpe si oameni aparent plictisiti nu se prea potriveste cu tinuta mea hippie. zambesc frumos contrabasistului care ma fixeaza cu privirea uneori usor tampa, insa glumele complicate ale unei minti incurcate repeta subliminal ”note” mai ceva ca duo-ul dintre un pian si niste tobe discrete. saxofonul unei nopti in fum si lumini palide se estompeaza usor in rapiditatea tempoului vocii prezentatorului de stiri ce se aude dintr-un televizor aflat de partea cealalta a zidului antifonat din casa unei babe surde.
in parc pe banca, noapte calda de vara, vantul adie, iar lacul ii zambeste noptii. o plimbare incropita. el, cel care ma place subit, sparge linistea placuta a greierilor cu un cantec suav... aflandu-ma la mijloc, intre el si amicul deosebit de plictisitor si total nepotrivit in decor, privesc o floare, incercand sa atenuez dorinta de a izbuci in ras. ne luam la revedere bland urmand cu toata certitudinea sa nu ne mai intalnim prea curand.
Nu intotdeauna muzica poate cuceri o tanara femeie al carei suflet poate fi usor incantat de notele sinceritatii.
plimbandu-ma prin parc si visand la a da nas in nas cu iubirea vietii mele printre terasele impanzite de artistii al caror atribut a devenit bautura, ceva ma opreste. este misterul unei fortarete grandioase ale carei ruine le pot atinge cu degetele! amenajarea arhitecturala cu petice de beton in zidul de piatra poate fi usor confundata... aici, tanarul simpatic cu ochii rosii de la atat de multa pofta de viata, devine subit eroul acestui castel. brusc din culise apare o chitara si pana sa imi dau seama, deja cad petale din cer pe fundalul unei voci ragusite.
atemporalul momentului pare de nedescris. cantecul al carui nume il port devine un imn ce ma va insoti de acum incolo sub forma unei amintiri mai mult sau mai putin placute.
chiulesc de la romana si dau buzna in atelierul de fizica. e gol. pe pereti sunt tot felul de tablouri prafuite ale caror nume nu ma intereseaza deloc. culmea, aici e pianul. elementul central al existentei unui personaj deloc comun, se afla inghesuit chiar in dreptul unei usi care, cu aceasta ocazie, a fost blocata definitiv. baiatul negricios care ma duce cu gandul la expresia un indian incruntat, se aseaza delicat in fata pianului, intinzandu-si degetele. eu langa el, bucurandu-ma ca am iesit din normele celor 50 minute de esee. gandul nu apuca sa se incheie, caci vocea puternica al carui ecou il aud dinspre blocul de langa scoala, acompaniaza notele sublime ale pianului. degetele suave ale baiatului par a fi ale unei fapturi foarte feminine. privindu-ma precum o camera de luat vederi, baiatul imi canta o reinterpretare a Mihaelei Runceanu. Neconcordanta dintre voce si chip imi va ramane mult timp in minte...
Imnul revine pentru o noua interpretare, de data aceasta de un chip intunecos cu parul lung. Simbioza dintre trecatorii preocupati financiar, terasa ”sapata” in buzunarul unui pictor nehotarat si romantismul acordurilor de chitara, uneori poate fi coplesitoare.
invitatia intr-un club de jazz pare un mister fascinant in acest context. salonul de lux plin de bauturi scumpe si oameni aparent plictisiti nu se prea potriveste cu tinuta mea hippie. zambesc frumos contrabasistului care ma fixeaza cu privirea uneori usor tampa, insa glumele complicate ale unei minti incurcate repeta subliminal ”note” mai ceva ca duo-ul dintre un pian si niste tobe discrete. saxofonul unei nopti in fum si lumini palide se estompeaza usor in rapiditatea tempoului vocii prezentatorului de stiri ce se aude dintr-un televizor aflat de partea cealalta a zidului antifonat din casa unei babe surde.
in parc pe banca, noapte calda de vara, vantul adie, iar lacul ii zambeste noptii. o plimbare incropita. el, cel care ma place subit, sparge linistea placuta a greierilor cu un cantec suav... aflandu-ma la mijloc, intre el si amicul deosebit de plictisitor si total nepotrivit in decor, privesc o floare, incercand sa atenuez dorinta de a izbuci in ras. ne luam la revedere bland urmand cu toata certitudinea sa nu ne mai intalnim prea curand.
Nu intotdeauna muzica poate cuceri o tanara femeie al carei suflet poate fi usor incantat de notele sinceritatii.
joi, 23 iunie 2011
utopia anotimpurilor
primavara.. vara.. toamna.. iarna.. ce sunt anotimpurile, daca nu o simfonie a frunzelor indragostite ?
fiecare particica a unui peisaj se bucura imbatata de incantare de simpla sa existenta nemuritoare, fiecare atom e fericit doar sa fie acolo !
Ce e primavara daca nu sentimentul cald al trezirii dintr-un somn profund si relaxant, imbaiat de razele calde ale unei zi parfumate de duminica ? culorile - vii, sunetele pasarilor - vestesc bucuroase un nou inceput, o noua emotie..
...vara ! sentimentul grandios al apogeului si al abundentei... perfectiunea intruchipata si armonia ideala a verdelui de-acum tanar si sanatos.
macii rosii ce isi fac loc zambind vantului care ii leagana in bratele sale. dar el, soarele, regele intregului anotimp - ce maret sta el pe tronul culorilor de curcubee si al ploilor romantice !
Imbratisand vara cu un pic de nostalgie, toamna continua ciclul infinit cu bucuria culegerii roadelor zemoase si cald colorate.
frunzele tremura ghidus pe muzica vantului, cerul nehotarat inca la culoarea sa, ia nuante spectaculoase uimind de la o zi la alta. sentimentul de imbatranire si degradare pare trist, insa el vesteste dezgolirea de masti si purificarea completa...
...prin valul alb al iernii.
de ce zapada e alba si nu albastra, mov sau roz ? e pur si simplu alba. si atat. a carui materializare este ea, de ce in alte anotimpuri nu o vedem, precum ploaia ? de ce alte anotimpuri nu au evenimentul lor meteorologic specific doar lor ? sub misterul sau, intrebarile devin din ce in ce mai numeroase, iar frigul (re)intoarce catre interior. copacii dezgoliti de frunze par saraci in ochii nostri, insa bucuria lor este nespusa fiindca, desi frunzele lor au murit, ei continua sa fie vii... ei stiu ca viata va renaste in curand intr-un mod mult mai intens, mai matur.
![]() |
Ce e primavara daca nu sentimentul cald al trezirii dintr-un somn profund si relaxant, imbaiat de razele calde ale unei zi parfumate de duminica ? culorile - vii, sunetele pasarilor - vestesc bucuroase un nou inceput, o noua emotie..
...vara ! sentimentul grandios al apogeului si al abundentei... perfectiunea intruchipata si armonia ideala a verdelui de-acum tanar si sanatos.
macii rosii ce isi fac loc zambind vantului care ii leagana in bratele sale. dar el, soarele, regele intregului anotimp - ce maret sta el pe tronul culorilor de curcubee si al ploilor romantice !
Imbratisand vara cu un pic de nostalgie, toamna continua ciclul infinit cu bucuria culegerii roadelor zemoase si cald colorate.
frunzele tremura ghidus pe muzica vantului, cerul nehotarat inca la culoarea sa, ia nuante spectaculoase uimind de la o zi la alta. sentimentul de imbatranire si degradare pare trist, insa el vesteste dezgolirea de masti si purificarea completa...
...prin valul alb al iernii.
de ce zapada e alba si nu albastra, mov sau roz ? e pur si simplu alba. si atat. a carui materializare este ea, de ce in alte anotimpuri nu o vedem, precum ploaia ? de ce alte anotimpuri nu au evenimentul lor meteorologic specific doar lor ? sub misterul sau, intrebarile devin din ce in ce mai numeroase, iar frigul (re)intoarce catre interior. copacii dezgoliti de frunze par saraci in ochii nostri, insa bucuria lor este nespusa fiindca, desi frunzele lor au murit, ei continua sa fie vii... ei stiu ca viata va renaste in curand intr-un mod mult mai intens, mai matur.
"O day, arise! The atoms are dancing.
Thanks to Him the universe is dancing.
The souls are dancing, overcome with ecstasy.
I'll whisper in your ear where their dance is taking them...
All the atoms in the air and in the desert Know well, they seem insane.
Every single atom, happy or miserable,
Becomes enamored of the sun, of which nothing can be said."
The Poem of the Atoms
vineri, 25 martie 2011
utopia simplitatii

fericire. simplu si atat. fericirea ca stare naturala.
dintre aripile pure tasneste un val de culori simple. fara fundite, sclipiri si fundaluri agitate. doar simplitate. "firescitudine", dar dexul nu defineste un astfel de termen. normalitatea e un termen ambiguu.
cand tot universul pare un joc al polaritatii, pornind de la o particula ai carei atomi se joaca intr-un spin, alternanta zi/noapte, soare/luna, constiinta si energie, materie si spirit - totul pare dual. adesea nu stim asta, iar daca o stim vrem sa fim una cu Totul, sa devenim "unul singur", sa "scapam" de dualitate.
yin/yang.. desenul reprezinta jocul lor etern. ii punem diverse alte nume, valabile, insa ratam esenta. fara acest joc, nimic nu ar fi asa cum este.
nu poate exista unul fara altul.. multa vreme am analizat aceasta fraza. de la disperare la fericire, am incercat sa o inteleg. este o cale lunga, insa ce reprezinta lung pentru un univers.. ?
fericire.
precum un boboc ce se deschide la sine.
nu ii poti forta culoarea, nu il poti forta sa se deschida mai devreme. dincolo de prostiile la care il supui, el are o inteligenta proprie care il ghideaza. intuitie, divinitate, spirit - toate sunt acelasi lucru. acel boboc esti tu.
ce frumos e sa fie simplu. simplitatea e o mare valoare.
cand totul decurge normal, cand nu impui bobocului sa fie nici buburuza nici galaxie, fiindca in esenta el e un boboc. ce frumos sta el in simplitatea timpului si spatiului!
simplitatea poate fi valoarea pe care o traiesti atunci cand limitele spatiului, timpului, corpului, mintii dispar, iar tu alegi sa nu te infrupti grabit cu aceasta libertate.
fericirea iese la iveala cand jocul celor doua principii se afla exact in echilibrul perfect.. nici prea mult rai, nici prea mult iad. iar asta se intampla cand unul si celalalt se intalnesc.
marți, 22 februarie 2011
duminică, 2 ianuarie 2011
utopia timpului
daca in timpul prezent are loc de fapt o derulare continua a tuturor timpurilor trecute ? daca in momentul in care citesti aceste randuri, are loc Marea Schisma sau rastignirea lui Iisus ? Oare mai poti face ceva, oare poti interveni ? Nu. Totul are un sens si o directie precum un vector. Sentimentul ca "esti in timpul ce mai actual" (2011 pt noi) lasa loc unui termen de comparatie cel putin misterios - "mai" actual decat ce ? "bucatile" de timp se deruleaza oricum in fata ta precum norii, singurul lucru ce pare sa fie mereu prin preajma fiind chiar tu, acea parte din tine care nu se modifica. oare exista o parte din tine ce nu se modifica ? se pare ca da. unii au descoperit-o, sau mai bine zis trait-o.
timpul.
daca ai afla ca toti cei care au intrat in Triunghiul Bermudelor sau in alte porti temporale, stagneaza din toate punctele de vedere intr-un pseudo-spatiu atemporal in care nu mor, nu imbatranesc, nu mananca, nu evolueaza, nu se reincarneaza, ci doar "sunt" ? daca ai patrunde in acel circ in care se afla oameni si animale din toate epocile, care habar nu au ce e cu ei, si continua sa traiasca "normal", luand spatiul si atemporalitatea ca atare, in inconstienta ? ai vrea sa ramai acolo in eternitate ? cu cineva drag poate ?
sau ai considera ca e o binecuvantare sa fi ucis ca sa poti continua sa evoluezi pe Pamant sau oriunde altundeva .. in orice timp si orice spatiu ?
timpul.
daca ai afla ca toti cei care au intrat in Triunghiul Bermudelor sau in alte porti temporale, stagneaza din toate punctele de vedere intr-un pseudo-spatiu atemporal in care nu mor, nu imbatranesc, nu mananca, nu evolueaza, nu se reincarneaza, ci doar "sunt" ? daca ai patrunde in acel circ in care se afla oameni si animale din toate epocile, care habar nu au ce e cu ei, si continua sa traiasca "normal", luand spatiul si atemporalitatea ca atare, in inconstienta ? ai vrea sa ramai acolo in eternitate ? cu cineva drag poate ?
sau ai considera ca e o binecuvantare sa fi ucis ca sa poti continua sa evoluezi pe Pamant sau oriunde altundeva .. in orice timp si orice spatiu ?
miercuri, 22 septembrie 2010
circle closing
cercul se inchide iar. mereu aduce catre punctul terminus a tot. vrei sa fugi de acolo, ti-e teama, nu intelegi nimic, e abstract. dar el de fiecare data, te aduce tot acolo. acum nu mai ai puteri sa i te opui si nici alte paveze dupa care sa te ascunzi. cumva e pace, dar cumva a moarte. te intrebi apoi, privind de alaturi, ce am facut atata timp ? m-am ascuns de maretia sa. am crezut ca aceea e maretia.
vocea lui a rasunat grav, accentuand ultimele silabe terminate in consoane: "facandd...pierzandd...castiganndd...reveninnnndd...fiintannd."
asternandu-ti in fatza doua sfere, dispare in neant.
vocea lui a rasunat grav, accentuand ultimele silabe terminate in consoane: "facandd...pierzandd...castiganndd...reveninnnndd...fiintannd."
asternandu-ti in fatza doua sfere, dispare in neant.
luni, 26 iulie 2010
joi, 21 ianuarie 2010
utopie ? nu:)
stai bine mersi pe scaun. de o săptămână. cu fiecare zi care a apus în bezna nopții, ai mai făcut un pas către atemporal. nu știi de unde a început totul, care e motivația, ce vei face după aceea... știi doar ca trebuie/faci ceea ce faci. acum. aici. orele se înșiruie alternând intre zi-noapte. ridicând ochii din monitor, o pauza te face atent: tot ceea ce ți-ai imaginat vreodată ca te va face fericit, e deja aici. toate cele la care visai și ai visat, acele mici chichițe intangibile și împinse aproape la infinit, le ai deja chiar acum. un zâmbet iți îmbujorează fata. nu prea înțelegi cum e posibil asta, nu vezi casa spațioasă scăldată în lumină sau ochii fermecători ai bărbatului de lângă tine, însa trăiești sentimentul pe care probabil nu l-ai trai dacă te-ai afla în cele 2 situații.
în afara jocului stai acum şi îl priveşti. el parca scoate limba la tine şi continuă "farsa" pe muteşte. nu ai ce să-i faci decât să-i zâmbeşti şi să mergi mai departe.
în afara jocului stai acum şi îl priveşti. el parca scoate limba la tine şi continuă "farsa" pe muteşte. nu ai ce să-i faci decât să-i zâmbeşti şi să mergi mai departe.
miercuri, 2 decembrie 2009
utopia lacului
malul unui lac. e noapte. ceatza, umezeala si un aer rece vin dinspre apa imaculata. stelele incearca sa isi faca loc printre norii coborati ce saruta apa lacului albastru. pe fundal, siluetele blocurilor se profileaza pe un decor urban luminat si indepartat. misterul apei ma atrage catre pelicula fina ce desparte cele doua lumi.. ceata papabila pluteste deasupra sa, unduindu-se precum o fiinta constienta. Salciile de pe mal tanjesc catre lac, aplecandu-se cat mai mult deasupra sa. tufisurile, iarba, pomii de pe mal, trestiile - totul e scaldat in umezeala. Filtrul albastru-nocturn ambienteaza tot peisajul. Plimbandu-ma pe malul fara sfarsit, las copacii in urma si ma intalnesc cu infinitul: cerul si apa devin una, sarutandu-se in ceata orizontului...

pasesc spre mal, aproape hipnotizata, tu esti acolo sa ma tii de mana, iar decorul il las in fundal contopindu-mi privirea cu infinitul orizontului, fascinata.
stelele de pe cerul gri par ca se scurg catre apa, intalnindu-si refelxia in unduirile subtile si fine ale lacului misterios.
Lumea albastra ma cheama in afara timpului. acum o aud. in fiecare por de apa, in fiecare picatura de ploaie, in fiecare val atemporal, in lacurile misterioase...
ne intoarcem si lasam in urma, in acelasi loc si in aceeasi stare, pelicula tacuta de apa imaculata, in universul ei viu, umed, nocturn, idilic..
pasesc spre mal, aproape hipnotizata, tu esti acolo sa ma tii de mana, iar decorul il las in fundal contopindu-mi privirea cu infinitul orizontului, fascinata.
stelele de pe cerul gri par ca se scurg catre apa, intalnindu-si refelxia in unduirile subtile si fine ale lacului misterios.
Lumea albastra ma cheama in afara timpului. acum o aud. in fiecare por de apa, in fiecare picatura de ploaie, in fiecare val atemporal, in lacurile misterioase...
ne intoarcem si lasam in urma, in acelasi loc si in aceeasi stare, pelicula tacuta de apa imaculata, in universul ei viu, umed, nocturn, idilic..
luni, 5 octombrie 2009
utopia galbena

s-a incheiat. te ridici, iti strangi lucrurile si pleci. pe usa ies multe persoane. eziti, nu stii de ce.. multimea te impinge si pasesti pe hol, pe mocheta, ajungi la trepte. el urca. privirea lui iti zambeste din toti porii - incremenesti, fixandu-l cu privirea. el la fel. vrei sa privesti in parte, dar nu poti. gandul iti e topit de caldura ochilor sai. cineva ii zambeste la randul sau, prin tine. momentul magic se dilata in alt timp. Nu l-ai mai vazut niciodata, el totusi te saluta binevoitor si curios. Balbaindu-te si impedicandu-te ajungi sa-i raspunzi insa foarte incet, fugind spre tramvaiul ce tocmai pleaca din statie. Uiti totul subit..
farurile se sting, masina e parcata. a plouat si te dai jos direct in noroi. suav. treci peste. ai emotii, habar nu ai cum va fi, vrei sa anticipezi, nu ai ce.. agitata intri, te grabesti desi ai ajuns mai devreme.. urci treptele, la un moment dat privesti in urma, ai uitat ceva. doi ochi caprui iti zambesc in acelasi loc aspatial.
nu e prima oara cand se intampla asa ceva, dar e pur si simplu uimitor cat de nou pare totul! iti zambeste din privire in aceeasi maniera atat de familiara... ii raspunzi la salut si urci uimita in continuare. sala aglomerata, activitatea intensa nu iti lasa ragaz de altceva. printre chipuri preocupate, al sau te fixeaza trimitandu-ti un pupic imaginar, zambind cu gura pana la urechi. cand pupicul te atinge usor, ii zambesti la fel. cateva miscari si el trece prin fata ta, privindu-te si zambind. acum chiar rosesti si te prefaci ca privesti in alta parte, de fapt atenta la fiecare miscare a sa. timpul trece, il cauti cu privirea, dar a plecat...
noapte, alergi, e racoare, e tarziu, urci treptele repede, intri pe usa, te asezi, toata lumea e la locul sau. te faci comoda, preocupata de o neliniste surda din fundal ce nu vrea sa te lase in pace. in fata la cativa metri, e un tricou galben ce emana bucurie, desi e purtat de un om cu doi ochi caprui ce acum nu mai zambesc, privind in dreapta si in stanga. te bucuri si iti vine sa-l imbratisezi. dar pana sa te bezmeticesti, diverse actiuni intervin, timpul trece si te pomenesti cu o stare acuta de nervozitate, disperare si vinovatie. nu stii de ce. fata iti are o expresie fixa, iar mainile iti stau inclestate pe genunchi. printre chipuri ce iti par jenante, un tricou galben se face remarcat. "aaa" dar nu te incanta cu nimic. sufletul impietrit nu vrea sa fie deranjat de nimic. chipul sau parca te aude, se indreapta catre tine si, obosit, te studiaza, serios. te simti jenata si examinata. "doamne, nu se mai termina, ca sa dispar de aici!" un zambet ii scapa, te indulceste, dar fata para nu ti se poate misca din expresia sictirita. jenata, privesti in alta parte. el se apropie. acum e la cativa metri, pare sa te priveasca. te simti din ce in ce mai expusa. vrei sa dispari. te rogi sa nu vina langa tine, dupa ce ai fost atat de bucuroasa sa-l revezi. el din nou parca aude si pleaca. ai scapat.
multimea s-a mai rarefiat, cei ramasi privesc atenti catre cel care vorbeste. tu, asezata in fundul salii, sperand sa detii subit puterea de a te face invizibila, suspini cu ochii inchisi la un gand frumos departe de aici... imposibil! spune generalul din mintea ta. deschizi ochii. atunci el se intoarce catre tine, privindu-te si zambind. ca o fetita romantica, dar foarte serioasa, te prefaci ca nu ai vazut nimic.
"la revedere" iti suna ca un sunet ceresc, in sfarsit poti pleca! "dar el ce face? vine spre mine!? Doamne, stiam eu ca nu functioneaza puterile astea!/dar ce vrea sa imi spuna?, stiu! ma fac ca nu mi-am dat seama/vine chiar aici? Vocea sa iti topeste anticiparile. Ceva in tine nu te lasa sa-i raspunzi, desi undeva departe dupa cum pare, esti curioasa. iti intorci privirea si ii zambesti formal.
nelinistea din tine te mana rapid catre iesire, privind la toate detaliile fladelului parchetului, asperitatile mochetei si plintele linoleumului. In multime, abia simti cum cineva ti-a ciufulit parul, "pe cine am mai ratat sa salut?" te gandesti neschitand niciun gest. "eu eram" il prviesc de unde eram aplecata cum coboara treptele. "ce ai tu cu mine?" ii transmite cineva prin cuvintele mele..acum vreau langa el, dar o ia inainte. multiplele si binecunoscutele trepte tin cu mine, iar el se opreste asteptandu-ma.
"E... ceva foarte placut..." imi raspunde.
Il tachinez, el e onest. Ma impresioneaza. "esti scump..." se urca in masina si pleaca. eu la fel.
marți, 11 august 2009
utopia albastra

deschizi ochii, din intunericul intuitiv vezi lumina.. nu distingi nimic, siluete blurate.. inchizi ochii si ramai cu ei asa. din cand in cand vezi siluetele in jurul tau din ce in ce mai clare. Decorul pare bine stabilit, adesea insa vezi siluete si in principal una singura care cumva face parte din tine, inca... nu poti vorbi, iar de auzit, e o noutate. timpul trece si te privesti pentru prima oara - ce/cine esti? iti privesti primul gand... in jur, deja te-ai obisnuit cu decorul animat, mirosurile si gusturile "date". acum poti vorbi si fizic, nu mai auzi doar articulatii ireale in minte. iti privesti degetele, sunt ca ale celorlalti. esti fericit, nu iti mai trebuie nimic. totusi, in jurul tau, iti cer tot felul de lucruri, atat tie cat si intre ei.. ti se pare ciudat si vazand cum te rasplatesc atunci cand esti la fel, incepi sa iti doresti sa devii ca ei...
acum iti doresti avid asta, sa ajungi mai repede acolo, te simti in urma lor, prea mic. totusi ceva, pare tot in tine, te cheama catre inocenta, catre o dimensiune despre care cei din jur nu iti vorbesc. uneori te mai joci si cu ea. acum totul pare foarte intens. corpul ti-l recunosti, de unele detalii esti mandru, de altele iti e jena. in piept o forta imensa simti cum iti creste, acum a venit banal sa vrei sa fii ca ceilalti. vrei altceva cu disperare acum - nu stii ce. o dorinta nastrusnica te cheama undeva, dimensiunea pe care o descoperisesi in urma a reaparut si te cheama iar. dar nimeni nu vorbeste despre ea - oare ea nu exista ?....dar iti pare atat de reala.. hm.. in jur ti se ofera variante, acum in sfarsit pare ca poti alege.. alegi ceva nehotarat eziti visezi incerci sustii te opui inversunat te duci pana la capat stii ca nu asta vrei.. din nou e gol. de data asta ce sa fie? o noua identitate. de unde o alegi? in jur ceilalti par sa vrea sa te invete sa devii un "tu". intalnesti un alt "tu" - il vezi ceva in piept se aprinde, uneori pare sa ia foc, alteori se topeste ca un suvoi de apa, alteori zboara si uneori e stabil si fix. te incanta, radiezi ca un soare. cei din jur nu contenesc in a veni si a pleca. inclusiv in tine, totul pare ca vine si trece, un punct final pari sa cauti. pare departe, te intrebi, cei din jur asa stiu. sa fie ceva oare sau de fapt nimic? trebuie cautat ceva ? undeva? sau nicaieri ? o multime de intrebari te invadeaza. intre timp totul s-a schimbat. dimensiunea dragalasa s-a ascuns. o multime de valuri te iau cu ele acum, importante zic. evenimente diverse ce par sa te tina ocupat, de la altceva? nu. totul e asa cum ai planuit mereu. ce ? cand ? nu mai conteaza, era o joaca, acum e serios. o dimensiune noua ai acum in jur. o vrei fixa, dar ea danseaza. cu tine. iti face cu ochiul. nu o vrei si o gonesti - cine se crede ? ceva iti da tarcoale parca se apropie. nu, era o joaca foarte serioasa. te prefaci ca revii, vrei sa revii la joaca, la planul tau, la orice! iti aduci aminte subit - mai era ceva ce am ratat.. a,da! ca o alta dimensiune, da, asta era! cum venea ? ce trebuia sa fac? oof... am uitat.. ce am uitat? de unde am ajuns aici ? aici unde?
off,,, ei, acum nu mai e mare lucru de facut.
si daca la un moment dat mi s-a parut ca nu sunt ceea ce stiu ca sunt ?
daca, demult, acel suvoi din piept m-ar fi luat cu el ? m-ar fi dus departe ?
de' par ceva, dar de fapt am alte culori ?
cine sunt inafara momentelor in care stiu ca sunt ?
de fapt unde sunt ? exista aici si acolo sau e doar un joc de culori ?
luni, 20 iulie 2009
utopia unei usi

te trezeste soneria telefonului de care mereu te miri. emotii in piept.. vor sa iasa din tine.. te ridica din pat.. ti-e prea somn, te pomenesti imbracat, spalat, mancat. afara soarele a rasarit, bate putin vantul inainte de caldura sufocanta. aerul e pur, iar frunzele tremura sub valurile vantului. deschizi usa. emotii in piept alearga dupa tramvai, verdele crud te fascineaza, rezolvi, alergi, te intorci, revii, e cald de-a binelea acum, incaperea ticsista de obiecte dezordonate te inspira la miscari in slow-motion.... cu greu reusesti sa te smulgi din mrejele ei. iar pe drumuri.. vantul s-a intetzit, soarele s-a ascuns, ceva important simti cum sa explodeze isi doreste.. ploaia spala frunzele si pe tine.. emotii iar.. agitatie, aglomeratie, neintelegere, confuzie, proteste, oboseala, moleaseala la interior, picaturi mari de ploaie afara. stai la o coada. te strecori printre umbrele, dar nimeresti numai acolo unde apa se scurge - ajunge direct pe tine. indignarea ti-e topita o data cu picaturile care iti racoresc fruntea. privesti in golul unei balti, scuzandu-te politicos cu o indispozitie generala, cand brusc ridici ochii sincronizandu-te perfect cu ai sai ochi negri incruntati, ce pleoapele si le ridica. corpul iti incremeneste, la fel si timpul din jurul tau cand el acelasi lucru simte, incremenind in spatiul dilatat. fascinatia se plimba dincolo de necunoscut, topindu-te in familiaritatea cu care iti intampini o ruda ce demult a fost plecata... umbrelele intrerup "gap"-ul de pe trotuarul cu balti, iar privirile se pierd. in jur, cauti ceasul dar el s-a ascuns. cauti obisnuitul, dar el s-a ascuns in spatele cunoscutului... cauti emotiile, au incetat. un sentiment familiar te topeste, picioarele iti tremura ca unui tanar indragostit care se indreapta spre prima intalnire. umbrelele s-au inchis, aglomeratia lor e dogoritoare acum. hainele se lipesc de tine, coaja iti e saturata de canicula. in miez e racoare, adie o briza pe malul unei mari... te poticnesti in umeri, coate si grumazuri inalte. iti auzi un nume, il revendici incantat ca siluetele s-au dat la o parte cand in capat, ridicand ochii dintre sandale si papuci, ochii nu-i mai sunt incruntati. un zambet cunoscut te fixeaza la cativa centimetri de tine. incremenesti si ii raspunzi inainte sa iti formulezi un raspuns. pe ale tale buze 4 cuvinte stau: "de unde te stiu?..." el formuleaza. in jur, sonorul se transforma in fundal, percepi o silueta care iti cere informatii precise, facandu-ti semne, nu auzi nimic, ci doar ochii care te dibuiesc intr-un alt timp. "bucuresti..." iti suna profan. aglomeratia inchide orice judecata. vocea i-o auzi peste tot, facand ordine, intreband, ajutand. in picioare stai printre staturi diferite, privind in gol, lacrimi pe obraji, zambind pana la urechi, cu o emotie care si-a gasit ecoul, batand glorioasa in piept. mainile sale pe talia ta, aranjandu-te in multime atat de firesti iti par... silueta i se pierde, te asezi cat mai mica razand de plansul tau sau invers nu mai stii, simtindu-te cum niciun loc sau timp nu te-a putut face sa te simti, Acasa. printre chipuri atente, ai sai ochi te fixeaza cu sufletul zambind catre al tau care, precum un ecou, se intoarce catre el, catre tine si tot asa.. pasind afara, umezeala iti inunda porii. "maine ce faci ? " un numar de telefon, sina unui tramvai scartaind, o ploaie necontenita, o insula plina de verdeatza uda si cruda, printre melci, undite si corcoduse, gaudi, portugheza si click-uri de maus, ecoul devine din ce in ce mai surd, pana cand se topeste. usa se inchide. e noapte.
vineri, 5 iunie 2009
emotia unui nor
dupa masa. o zi denumita sfarsitul lucrului si inceputul relaxarii in intimitatea casei. filmul s-a terminat.. muzica inca iti mai suna in urechi.. si o data cu ea sunetele indepartate ce candva iti erau atat de familiare - iti place cum suna acel "candva" - ce acum nu mai e, definindu-te prin poveste.. privind prin fereastra vezi crampeiul de Viata care iti zambeste constant, emanand caldura si culoare spre sufletul tau; el o recunoaste, tu nu.
esti agitat. mintea cere.. sufletul nu vrea.. actiunea iese pe dos.. totul intr-o incompatibilitate perfecta parca!
te intinzi in pat, se vede un colt albastru printre frunze, sub el, un colt de balcon iti pare impopotonat cu diverse inutilitati, urmaresti floarea suspendata, privirea iti urca pe silueta sforii ce flutura in vant, pentru a te conduce catre parapetul de mai sus unde conturul se incheie in ciclitatea lui, revelandu-ti coltul albastru de mai devreme. esti mirat.. exact la asta te gandeai acum, totusi balconul... treci peste; pare un bitmap, de fapt parca chiar se vad pixelii, realist iti zici in sine..
albastrul e obturat de un nor pufos si alb ce pare cu adevarat tangibil. in el se amesteca nuantele unui pastel, te pierzi intr-un verde palid, inviorat de un violet intens, apoi diluat de bleu, amestecat cu rosu, galben, lila, crem, roz, devenind din nou alb. deschizi ochii, norul a plecat.
esti agitat. mintea cere.. sufletul nu vrea.. actiunea iese pe dos.. totul intr-o incompatibilitate perfecta parca!
te intinzi in pat, se vede un colt albastru printre frunze, sub el, un colt de balcon iti pare impopotonat cu diverse inutilitati, urmaresti floarea suspendata, privirea iti urca pe silueta sforii ce flutura in vant, pentru a te conduce catre parapetul de mai sus unde conturul se incheie in ciclitatea lui, revelandu-ti coltul albastru de mai devreme. esti mirat.. exact la asta te gandeai acum, totusi balconul... treci peste; pare un bitmap, de fapt parca chiar se vad pixelii, realist iti zici in sine..
albastrul e obturat de un nor pufos si alb ce pare cu adevarat tangibil. in el se amesteca nuantele unui pastel, te pierzi intr-un verde palid, inviorat de un violet intens, apoi diluat de bleu, amestecat cu rosu, galben, lila, crem, roz, devenind din nou alb. deschizi ochii, norul a plecat.
vineri, 27 martie 2009
utopia unei emotii
ai emotii. deschizi ochii, e dimineata in camera, culori vesele, soarele iti zambeste, tu ii zambesti inapoi, te uiti in jur: dezordine. ai emotii. scartait, lumina, periuta de dinti, prosopul, dulapul, geanta, nu prea iti dai seama cand deja esti in fata unui monitor, linii pe un fundal negru. in oglindirea ecranului vezi pomii de afara si pentru o clipa zaresti cerul - rotesti ecranul, acum e mai bine. ai emotii.. sunt in stomac, inca nu ai apucat sa mananci, in graba prepari ceva, telefonanele suna, proiectul te asteapta, revii, uiti de ce te-ai intrerupt asa brusc. continui. maus, laptop, geanta, sosea, tramvai, metrou - ai ajuns. ai emotii. sala e goala, proiectul s-a amanat, timpul s-a relaxat, care mai e scopul ? esti nervos de-a binelea. privesti un colt de geam - soarele e la apus si lumineaza tot holul. pentru o clipa esti complet debusolat, acum ce vei face? ai emotii. te duci in parc, acum chiar ai emotii, poate acolo se vor mai domoli, sunt ceva neobisnuit. copaci, bancute, biciclete, lac, verdeata, emotiile sunt tot acolo.. suna telefonul, emotiile au disparut. vocea calda cunoscuta iti unge sufletul cu o culoare parfumata si placuta la atingere... timpul s-a oprit. esti acolo unde iti doresti de fapt sa fii si nu stii cum sa faci. inchizi, incepe sa se auda iar zgomotul ambientului, te intorci mai mult sau mai putin voluntar, in decorul prezent. te ridici, pleci zambind. ajungi acasa, emotiile acum sunt peste tot, incerci sa le analizezi, sa le explici, sa le gasesti cauza, motivul, scopul si efectul - nu reusesti. coarda ce se incolaceste in jurul curburii perfecte a viorii reuseste sa cante mai bine starea ta.
luni, 16 februarie 2009
utopia unui zid 2
zidul viseaza..
la canicula ce ii topeste radacinile adanc intepenite in asfaltul gros. e zi. cerul albastru imita un zambet. zidul acum e luminat deplin. muzica se aude de peste tot. masinile asteapa cu portbagajele deschide, drumul.. chenarele dreptunghiulare sunt decorate acum cu flori colorate, pisici indraznete, perdele in vantul cald si uscat.. lumina este peste tot. acum linistea auriului devine apasatoare. plantele uscate se scurg pe conturul zidului topit in el insusi.. muzica a incetat, silueta improvizatiei parcarii devine greu de deslusit. e praf peste tot si verdele crud incet se usuca si ingheata.
la canicula ce ii topeste radacinile adanc intepenite in asfaltul gros. e zi. cerul albastru imita un zambet. zidul acum e luminat deplin. muzica se aude de peste tot. masinile asteapa cu portbagajele deschide, drumul.. chenarele dreptunghiulare sunt decorate acum cu flori colorate, pisici indraznete, perdele in vantul cald si uscat.. lumina este peste tot. acum linistea auriului devine apasatoare. plantele uscate se scurg pe conturul zidului topit in el insusi.. muzica a incetat, silueta improvizatiei parcarii devine greu de deslusit. e praf peste tot si verdele crud incet se usuca si ingheata.
utopia unui zid 1
imbacsind praful caniculei din lipsa verdelui crud, cu asprimea si rugozitatea de gheata a betonului fara culoare, zidul traieste. placi mari brute legate cu metal ruginit, opacitatea masiva a iernii ninse pe peretele impuscat de nume si culori, lipsa invelisului, goliciunea inaltimii sale pe fundalul cerului movuliu - te indeparteaza. in jos, zidul se contopeste cu pamantul uscat. decorul e dezolant: blocuri aruncate in neant, in praful zidurilor lor, neterminate, intamplatoare, spatii rezultante goale, dezolante, maidanuri. Orizontul si conturul sau de inaltimi diferite, este pretutindeni in fundal. un fundal rece, sterp si gol al izbandei stiintei si a tehnologiei.
Blocul e locuit. Alaturi zidului, seara se lasa: dreptunghiuri galbene se decupeaza din bezna neatinsa. Contururi, siluete, tremuratul albastrului, portocaliul oboselii orasului inoptat... picteaza imaginea incadrata intr-un chenar dreptunghiular cu lumina stinsa.
Blocul e locuit. Alaturi zidului, seara se lasa: dreptunghiuri galbene se decupeaza din bezna neatinsa. Contururi, siluete, tremuratul albastrului, portocaliul oboselii orasului inoptat... picteaza imaginea incadrata intr-un chenar dreptunghiular cu lumina stinsa.





.jpg)
.jpg)



