stai bine mersi pe scaun. de o săptămână. cu fiecare zi care a apus în bezna nopții, ai mai făcut un pas către atemporal. nu știi de unde a început totul, care e motivația, ce vei face după aceea... știi doar ca trebuie/faci ceea ce faci. acum. aici. orele se înșiruie alternând intre zi-noapte. ridicând ochii din monitor, o pauza te face atent: tot ceea ce ți-ai imaginat vreodată ca te va face fericit, e deja aici. toate cele la care visai și ai visat, acele mici chichițe intangibile și împinse aproape la infinit, le ai deja chiar acum. un zâmbet iți îmbujorează fata. nu prea înțelegi cum e posibil asta, nu vezi casa spațioasă scăldată în lumină sau ochii fermecători ai bărbatului de lângă tine, însa trăiești sentimentul pe care probabil nu l-ai trai dacă te-ai afla în cele 2 situații.
în afara jocului stai acum şi îl priveşti. el parca scoate limba la tine şi continuă "farsa" pe muteşte. nu ai ce să-i faci decât să-i zâmbeşti şi să mergi mai departe.
