fericire. simplu si atat. fericirea ca stare naturala.
dintre aripile pure tasneste un val de culori simple. fara fundite, sclipiri si fundaluri agitate. doar simplitate. "firescitudine", dar dexul nu defineste un astfel de termen. normalitatea e un termen ambiguu.
cand tot universul pare un joc al polaritatii, pornind de la o particula ai carei atomi se joaca intr-un spin, alternanta zi/noapte, soare/luna, constiinta si energie, materie si spirit - totul pare dual. adesea nu stim asta, iar daca o stim vrem sa fim una cu Totul, sa devenim "unul singur", sa "scapam" de dualitate.
yin/yang.. desenul reprezinta jocul lor etern. ii punem diverse alte nume, valabile, insa ratam esenta. fara acest joc, nimic nu ar fi asa cum este.
nu poate exista unul fara altul.. multa vreme am analizat aceasta fraza. de la disperare la fericire, am incercat sa o inteleg. este o cale lunga, insa ce reprezinta lung pentru un univers.. ?
fericire.
precum un boboc ce se deschide la sine.
nu ii poti forta culoarea, nu il poti forta sa se deschida mai devreme. dincolo de prostiile la care il supui, el are o inteligenta proprie care il ghideaza. intuitie, divinitate, spirit - toate sunt acelasi lucru. acel boboc esti tu.
ce frumos e sa fie simplu. simplitatea e o mare valoare.
cand totul decurge normal, cand nu impui bobocului sa fie nici buburuza nici galaxie, fiindca in esenta el e un boboc. ce frumos sta el in simplitatea timpului si spatiului!
simplitatea poate fi valoarea pe care o traiesti atunci cand limitele spatiului, timpului, corpului, mintii dispar, iar tu alegi sa nu te infrupti grabit cu aceasta libertate.
fericirea iese la iveala cand jocul celor doua principii se afla exact in echilibrul perfect.. nici prea mult rai, nici prea mult iad. iar asta se intampla cand unul si celalalt se intalnesc.
