adolescenta - anii de liceu in care visezi sa cuceresti lumea in timp ce inca privesti incantat la desene animate. aceasta transformare dintr-o pustoaica intr-o femeie nu este lipsita de umor.
plimbandu-ma prin parc si visand la a da nas in nas cu iubirea vietii mele printre terasele impanzite de artistii al caror atribut a devenit bautura, ceva ma opreste. este misterul unei fortarete grandioase ale carei ruine le pot atinge cu degetele! amenajarea arhitecturala cu petice de beton in zidul de piatra poate fi usor confundata... aici, tanarul simpatic cu ochii rosii de la atat de multa pofta de viata, devine subit eroul acestui castel. brusc din culise apare o chitara si pana sa imi dau seama, deja cad petale din cer pe fundalul unei voci ragusite.
atemporalul momentului pare de nedescris. cantecul al carui nume il port devine un imn ce ma va insoti de acum incolo sub forma unei amintiri mai mult sau mai putin placute.
chiulesc de la romana si dau buzna in atelierul de fizica. e gol. pe pereti sunt tot felul de tablouri prafuite ale caror nume nu ma intereseaza deloc. culmea, aici e pianul. elementul central al existentei unui personaj deloc comun, se afla inghesuit chiar in dreptul unei usi care, cu aceasta ocazie, a fost blocata definitiv. baiatul negricios care ma duce cu gandul la expresia un indian incruntat, se aseaza delicat in fata pianului, intinzandu-si degetele. eu langa el, bucurandu-ma ca am iesit din normele celor 50 minute de esee. gandul nu apuca sa se incheie, caci vocea puternica al carui ecou il aud dinspre blocul de langa scoala, acompaniaza notele sublime ale pianului. degetele suave ale baiatului par a fi ale unei fapturi foarte feminine. privindu-ma precum o camera de luat vederi, baiatul imi canta o reinterpretare a Mihaelei Runceanu. Neconcordanta dintre voce si chip imi va ramane mult timp in minte...
Imnul revine pentru o noua interpretare, de data aceasta de un chip intunecos cu parul lung. Simbioza dintre trecatorii preocupati financiar, terasa ”sapata” in buzunarul unui pictor nehotarat si romantismul acordurilor de chitara, uneori poate fi coplesitoare.
invitatia intr-un club de jazz pare un mister fascinant in acest context. salonul de lux plin de bauturi scumpe si oameni aparent plictisiti nu se prea potriveste cu tinuta mea hippie. zambesc frumos contrabasistului care ma fixeaza cu privirea uneori usor tampa, insa glumele complicate ale unei minti incurcate repeta subliminal ”note” mai ceva ca duo-ul dintre un pian si niste tobe discrete. saxofonul unei nopti in fum si lumini palide se estompeaza usor in rapiditatea tempoului vocii prezentatorului de stiri ce se aude dintr-un televizor aflat de partea cealalta a zidului antifonat din casa unei babe surde.
in parc pe banca, noapte calda de vara, vantul adie, iar lacul ii zambeste noptii. o plimbare incropita. el, cel care ma place subit, sparge linistea placuta a greierilor cu un cantec suav... aflandu-ma la mijloc, intre el si amicul deosebit de plictisitor si total nepotrivit in decor, privesc o floare, incercand sa atenuez dorinta de a izbuci in ras. ne luam la revedere bland urmand cu toata certitudinea sa nu ne mai intalnim prea curand.
Nu intotdeauna muzica poate cuceri o tanara femeie al carei suflet poate fi usor incantat de notele sinceritatii.
