utopia lacului

malul unui lac. e noapte. ceatza, umezeala si un aer rece vin dinspre apa imaculata. stelele incearca sa isi faca loc printre norii coborati ce saruta apa lacului albastru. pe fundal, siluetele blocurilor se profileaza pe un decor urban luminat si indepartat. misterul apei ma atrage catre pelicula fina ce desparte cele doua lumi.. ceata papabila pluteste deasupra sa, unduindu-se precum o fiinta constienta. Salciile de pe mal tanjesc catre lac, aplecandu-se cat mai mult deasupra sa. tufisurile, iarba, pomii de pe mal, trestiile - totul e scaldat in umezeala. Filtrul albastru-nocturn ambienteaza tot peisajul. Plimbandu-ma pe malul fara sfarsit, las copacii in urma si ma intalnesc cu infinitul: cerul si apa devin una, sarutandu-se in ceata orizontului...



pasesc spre mal, aproape hipnotizata, tu esti acolo sa ma tii de mana, iar decorul il las in fundal contopindu-mi privirea cu infinitul orizontului, fascinata.
stelele de pe cerul gri par ca se scurg catre apa, intalnindu-si refelxia in unduirile subtile si fine ale lacului misterios.
Lumea albastra ma cheama in afara timpului. acum o aud. in fiecare por de apa, in fiecare picatura de ploaie, in fiecare val atemporal, in lacurile misterioase...

ne intoarcem si lasam in urma, in acelasi loc si in aceeasi stare, pelicula tacuta de apa imaculata, in universul ei viu, umed, nocturn, idilic..

utopia galbena

s-a incheiat. te ridici, iti strangi lucrurile si pleci. pe usa ies multe persoane. eziti, nu stii de ce.. multimea te impinge si pasesti pe hol, pe mocheta, ajungi la trepte. el urca. privirea lui iti zambeste din toti porii - incremenesti, fixandu-l cu privirea. el la fel. vrei sa privesti in parte, dar nu poti. gandul iti e topit de caldura ochilor sai. cineva ii zambeste la randul sau, prin tine. momentul magic se dilata in alt timp. Nu l-ai mai vazut niciodata, el totusi te saluta binevoitor si curios. Balbaindu-te si impedicandu-te ajungi sa-i raspunzi insa foarte incet, fugind spre tramvaiul ce tocmai pleaca din statie. Uiti totul subit..
farurile se sting, masina e parcata. a plouat si te dai jos direct in noroi. suav. treci peste. ai emotii, habar nu ai cum va fi, vrei sa anticipezi, nu ai ce.. agitata intri, te grabesti desi ai ajuns mai devreme.. urci treptele, la un moment dat privesti in urma, ai uitat ceva. doi ochi caprui iti zambesc in acelasi loc aspatial.
nu e prima oara cand se intampla asa ceva, dar e pur si simplu uimitor cat de nou pare totul! iti zambeste din privire in aceeasi maniera atat de familiara... ii raspunzi la salut si urci uimita in continuare. sala aglomerata, activitatea intensa nu iti lasa ragaz de altceva. printre chipuri preocupate, al sau te fixeaza trimitandu-ti un pupic imaginar, zambind cu gura pana la urechi. cand pupicul te atinge usor, ii zambesti la fel. cateva miscari si el trece prin fata ta, privindu-te si zambind. acum chiar rosesti si te prefaci ca privesti in alta parte, de fapt atenta la fiecare miscare a sa. timpul trece, il cauti cu privirea, dar a plecat...
noapte, alergi, e racoare, e tarziu, urci treptele repede, intri pe usa, te asezi, toata lumea e la locul sau. te faci comoda, preocupata de o neliniste surda din fundal ce nu vrea sa te lase in pace. in fata la cativa metri, e un tricou galben ce emana bucurie, desi e purtat de un om cu doi ochi caprui ce acum nu mai zambesc, privind in dreapta si in stanga. te bucuri si iti vine sa-l imbratisezi. dar pana sa te bezmeticesti, diverse actiuni intervin, timpul trece si te pomenesti cu o stare acuta de nervozitate, disperare si vinovatie. nu stii de ce. fata iti are o expresie fixa, iar mainile iti stau inclestate pe genunchi. printre chipuri ce iti par jenante, un tricou galben se face remarcat. "aaa" dar nu te incanta cu nimic. sufletul impietrit nu vrea sa fie deranjat de nimic. chipul sau parca te aude, se indreapta catre tine si, obosit, te studiaza, serios. te simti jenata si examinata. "doamne, nu se mai termina, ca sa dispar de aici!" un zambet ii scapa, te indulceste, dar fata para nu ti se poate misca din expresia sictirita. jenata, privesti in alta parte. el se apropie. acum e la cativa metri, pare sa te priveasca. te simti din ce in ce mai expusa. vrei sa dispari. te rogi sa nu vina langa tine, dupa ce ai fost atat de bucuroasa sa-l revezi. el din nou parca aude si pleaca. ai scapat.
multimea s-a mai rarefiat, cei ramasi privesc atenti catre cel care vorbeste. tu, asezata in fundul salii, sperand sa detii subit puterea de a te face invizibila, suspini cu ochii inchisi la un gand frumos departe de aici... imposibil! spune generalul din mintea ta. deschizi ochii. atunci el se intoarce catre tine, privindu-te si zambind. ca o fetita romantica, dar foarte serioasa, te prefaci ca nu ai vazut nimic.
"la revedere" iti suna ca un sunet ceresc, in sfarsit poti pleca! "dar el ce face? vine spre mine!? Doamne, stiam eu ca nu functioneaza puterile astea!/dar ce vrea sa imi spuna?, stiu! ma fac ca nu mi-am dat seama/vine chiar aici? Vocea sa iti topeste anticiparile. Ceva in tine nu te lasa sa-i raspunzi, desi undeva departe dupa cum pare, esti curioasa. iti intorci privirea si ii zambesti formal.
nelinistea din tine te mana rapid catre iesire, privind la toate detaliile fladelului parchetului, asperitatile mochetei si plintele linoleumului. In multime, abia simti cum cineva ti-a ciufulit parul, "pe cine am mai ratat sa salut?" te gandesti neschitand niciun gest. "eu eram" il prviesc de unde eram aplecata cum coboara treptele. "ce ai tu cu mine?" ii transmite cineva prin cuvintele mele..acum vreau langa el, dar o ia inainte. multiplele si binecunoscutele trepte tin cu mine, iar el se opreste asteptandu-ma.
"E... ceva foarte placut..." imi raspunde.
Il tachinez, el e onest. Ma impresioneaza. "esti scump..." se urca in masina si pleaca. eu la fel.

utopia albastra

deschizi ochii, din intunericul intuitiv vezi lumina.. nu distingi nimic, siluete blurate.. inchizi ochii si ramai cu ei asa. din cand in cand vezi siluetele in jurul tau din ce in ce mai clare. Decorul pare bine stabilit, adesea insa vezi siluete si in principal una singura care cumva face parte din tine, inca... nu poti vorbi, iar de auzit, e o noutate. timpul trece si te privesti pentru prima oara - ce/cine esti? iti privesti primul gand... in jur, deja te-ai obisnuit cu decorul animat, mirosurile si gusturile "date". acum poti vorbi si fizic, nu mai auzi doar articulatii ireale in minte. iti privesti degetele, sunt ca ale celorlalti. esti fericit, nu iti mai trebuie nimic. totusi, in jurul tau, iti cer tot felul de lucruri, atat tie cat si intre ei.. ti se pare ciudat si vazand cum te rasplatesc atunci cand esti la fel, incepi sa iti doresti sa devii ca ei...
acum iti doresti avid asta, sa ajungi mai repede acolo, te simti in urma lor, prea mic. totusi ceva, pare tot in tine, te cheama catre inocenta, catre o dimensiune despre care cei din jur nu iti vorbesc. uneori te mai joci si cu ea. acum totul pare foarte intens. corpul ti-l recunosti, de unele detalii esti mandru, de altele iti e jena. in piept o forta imensa simti cum iti creste, acum a venit banal sa vrei sa fii ca ceilalti. vrei altceva cu disperare acum - nu stii ce. o dorinta nastrusnica te cheama undeva, dimensiunea pe care o descoperisesi in urma a reaparut si te cheama iar. dar nimeni nu vorbeste despre ea - oare ea nu exista ?....dar iti pare atat de reala.. hm.. in jur ti se ofera variante, acum in sfarsit pare ca poti alege.. alegi ceva nehotarat eziti visezi incerci sustii te opui inversunat te duci pana la capat stii ca nu asta vrei.. din nou e gol. de data asta ce sa fie? o noua identitate. de unde o alegi? in jur ceilalti par sa vrea sa te invete sa devii un "tu". intalnesti un alt "tu" - il vezi ceva in piept se aprinde, uneori pare sa ia foc, alteori se topeste ca un suvoi de apa, alteori zboara si uneori e stabil si fix. te incanta, radiezi ca un soare. cei din jur nu contenesc in a veni si a pleca. inclusiv in tine, totul pare ca vine si trece, un punct final pari sa cauti. pare departe, te intrebi, cei din jur asa stiu. sa fie ceva oare sau de fapt nimic? trebuie cautat ceva ? undeva? sau nicaieri ? o multime de intrebari te invadeaza. intre timp totul s-a schimbat. dimensiunea dragalasa s-a ascuns. o multime de valuri te iau cu ele acum, importante zic. evenimente diverse ce par sa te tina ocupat, de la altceva? nu. totul e asa cum ai planuit mereu. ce ? cand ? nu mai conteaza, era o joaca, acum e serios. o dimensiune noua ai acum in jur. o vrei fixa, dar ea danseaza. cu tine. iti face cu ochiul. nu o vrei si o gonesti - cine se crede ? ceva iti da tarcoale parca se apropie. nu, era o joaca foarte serioasa. te prefaci ca revii, vrei sa revii la joaca, la planul tau, la orice! iti aduci aminte subit - mai era ceva ce am ratat.. a,da! ca o alta dimensiune, da, asta era! cum venea ? ce trebuia sa fac? oof... am uitat.. ce am uitat? de unde am ajuns aici ? aici unde?
off,,, ei, acum nu mai e mare lucru de facut.

si daca la un moment dat mi s-a parut ca nu sunt ceea ce stiu ca sunt ?
daca, demult, acel suvoi din piept m-ar fi luat cu el ? m-ar fi dus departe ?
de' par ceva, dar de fapt am alte culori ?
cine sunt inafara momentelor in care stiu ca sunt ?
de fapt unde sunt ? exista aici si acolo sau e doar un joc de culori ?

utopia unei usi

te trezeste soneria telefonului de care mereu te miri. emotii in piept.. vor sa iasa din tine.. te ridica din pat.. ti-e prea somn, te pomenesti imbracat, spalat, mancat. afara soarele a rasarit, bate putin vantul inainte de caldura sufocanta. aerul e pur, iar frunzele tremura sub valurile vantului. deschizi usa. emotii in piept alearga dupa tramvai, verdele crud te fascineaza, rezolvi, alergi, te intorci, revii, e cald de-a binelea acum, incaperea ticsista de obiecte dezordonate te inspira la miscari in slow-motion.... cu greu reusesti sa te smulgi din mrejele ei. iar pe drumuri.. vantul s-a intetzit, soarele s-a ascuns, ceva important simti cum sa explodeze isi doreste.. ploaia spala frunzele si pe tine.. emotii iar.. agitatie, aglomeratie, neintelegere, confuzie, proteste, oboseala, moleaseala la interior, picaturi mari de ploaie afara. stai la o coada. te strecori printre umbrele, dar nimeresti numai acolo unde apa se scurge - ajunge direct pe tine. indignarea ti-e topita o data cu picaturile care iti racoresc fruntea. privesti in golul unei balti, scuzandu-te politicos cu o indispozitie generala, cand brusc ridici ochii sincronizandu-te perfect cu ai sai ochi negri incruntati, ce pleoapele si le ridica. corpul iti incremeneste, la fel si timpul din jurul tau cand el acelasi lucru simte, incremenind in spatiul dilatat. fascinatia se plimba dincolo de necunoscut, topindu-te in familiaritatea cu care iti intampini o ruda ce demult a fost plecata... umbrelele intrerup "gap"-ul de pe trotuarul cu balti, iar privirile se pierd. in jur, cauti ceasul dar el s-a ascuns. cauti obisnuitul, dar el s-a ascuns in spatele cunoscutului... cauti emotiile, au incetat. un sentiment familiar te topeste, picioarele iti tremura ca unui tanar indragostit care se indreapta spre prima intalnire. umbrelele s-au inchis, aglomeratia lor e dogoritoare acum. hainele se lipesc de tine, coaja iti e saturata de canicula. in miez e racoare, adie o briza pe malul unei mari... te poticnesti in umeri, coate si grumazuri inalte. iti auzi un nume, il revendici incantat ca siluetele s-au dat la o parte cand in capat, ridicand ochii dintre sandale si papuci, ochii nu-i mai sunt incruntati. un zambet cunoscut te fixeaza la cativa centimetri de tine. incremenesti si ii raspunzi inainte sa iti formulezi un raspuns. pe ale tale buze 4 cuvinte stau: "de unde te stiu?..." el formuleaza. in jur, sonorul se transforma in fundal, percepi o silueta care iti cere informatii precise, facandu-ti semne, nu auzi nimic, ci doar ochii care te dibuiesc intr-un alt timp. "bucuresti..." iti suna profan. aglomeratia inchide orice judecata. vocea i-o auzi peste tot, facand ordine, intreband, ajutand. in picioare stai printre staturi diferite, privind in gol, lacrimi pe obraji, zambind pana la urechi, cu o emotie care si-a gasit ecoul, batand glorioasa in piept. mainile sale pe talia ta, aranjandu-te in multime atat de firesti iti par... silueta i se pierde, te asezi cat mai mica razand de plansul tau sau invers nu mai stii, simtindu-te cum niciun loc sau timp nu te-a putut face sa te simti, Acasa. printre chipuri atente, ai sai ochi te fixeaza cu sufletul zambind catre al tau care, precum un ecou, se intoarce catre el, catre tine si tot asa.. pasind afara, umezeala iti inunda porii. "maine ce faci ? " un numar de telefon, sina unui tramvai scartaind, o ploaie necontenita, o insula plina de verdeatza uda si cruda, printre melci, undite si corcoduse, gaudi, portugheza si click-uri de maus, ecoul devine din ce in ce mai surd, pana cand se topeste. usa se inchide. e noapte.

emotia unui nor

dupa masa. o zi denumita sfarsitul lucrului si inceputul relaxarii in intimitatea casei. filmul s-a terminat.. muzica inca iti mai suna in urechi.. si o data cu ea sunetele indepartate ce candva iti erau atat de familiare - iti place cum suna acel "candva" - ce acum nu mai e, definindu-te prin poveste.. privind prin fereastra vezi crampeiul de Viata care iti zambeste constant, emanand caldura si culoare spre sufletul tau; el o recunoaste, tu nu.
esti agitat. mintea cere.. sufletul nu vrea.. actiunea iese pe dos.. totul intr-o incompatibilitate perfecta parca!
te intinzi in pat, se vede un colt albastru printre frunze, sub el, un colt de balcon iti pare impopotonat cu diverse inutilitati, urmaresti floarea suspendata, privirea iti urca pe silueta sforii ce flutura in vant, pentru a te conduce catre parapetul de mai sus unde conturul se incheie in ciclitatea lui, revelandu-ti coltul albastru de mai devreme. esti mirat.. exact la asta te gandeai acum, totusi balconul... treci peste; pare un bitmap, de fapt parca chiar se vad pixelii, realist iti zici in sine..
albastrul e obturat de un nor pufos si alb ce pare cu adevarat tangibil. in el se amesteca nuantele unui pastel, te pierzi intr-un verde palid, inviorat de un violet intens, apoi diluat de bleu, amestecat cu rosu, galben, lila, crem, roz, devenind din nou alb. deschizi ochii, norul a plecat.

utopia unei emotii

ai emotii. deschizi ochii, e dimineata in camera, culori vesele, soarele iti zambeste, tu ii zambesti inapoi, te uiti in jur: dezordine. ai emotii. scartait, lumina, periuta de dinti, prosopul, dulapul, geanta, nu prea iti dai seama cand deja esti in fata unui monitor, linii pe un fundal negru. in oglindirea ecranului vezi pomii de afara si pentru o clipa zaresti cerul - rotesti ecranul, acum e mai bine. ai emotii.. sunt in stomac, inca nu ai apucat sa mananci, in graba prepari ceva, telefonanele suna, proiectul te asteapta, revii, uiti de ce te-ai intrerupt asa brusc. continui. maus, laptop, geanta, sosea, tramvai, metrou - ai ajuns. ai emotii. sala e goala, proiectul s-a amanat, timpul s-a relaxat, care mai e scopul ? esti nervos de-a binelea. privesti un colt de geam - soarele e la apus si lumineaza tot holul. pentru o clipa esti complet debusolat, acum ce vei face? ai emotii. te duci in parc, acum chiar ai emotii, poate acolo se vor mai domoli, sunt ceva neobisnuit. copaci, bancute, biciclete, lac, verdeata, emotiile sunt tot acolo.. suna telefonul, emotiile au disparut. vocea calda cunoscuta iti unge sufletul cu o culoare parfumata si placuta la atingere... timpul s-a oprit. esti acolo unde iti doresti de fapt sa fii si nu stii cum sa faci. inchizi, incepe sa se auda iar zgomotul ambientului, te intorci mai mult sau mai putin voluntar, in decorul prezent. te ridici, pleci zambind. ajungi acasa, emotiile acum sunt peste tot, incerci sa le analizezi, sa le explici, sa le gasesti cauza, motivul, scopul si efectul - nu reusesti. coarda ce se incolaceste in jurul curburii perfecte a viorii reuseste sa cante mai bine starea ta.

utopia unui zid 2

zidul viseaza..
la canicula ce ii topeste radacinile adanc intepenite in asfaltul gros. e zi. cerul albastru imita un zambet. zidul acum e luminat deplin. muzica se aude de peste tot. masinile asteapa cu portbagajele deschide, drumul.. chenarele dreptunghiulare sunt decorate acum cu flori colorate, pisici indraznete, perdele in vantul cald si uscat.. lumina este peste tot. acum linistea auriului devine apasatoare. plantele uscate se scurg pe conturul zidului topit in el insusi.. muzica a incetat, silueta improvizatiei parcarii devine greu de deslusit. e praf peste tot si verdele crud incet se usuca si ingheata.

utopia unui zid 1

imbacsind praful caniculei din lipsa verdelui crud, cu asprimea si rugozitatea de gheata a betonului fara culoare, zidul traieste. placi mari brute legate cu metal ruginit, opacitatea masiva a iernii ninse pe peretele impuscat de nume si culori, lipsa invelisului, goliciunea inaltimii sale pe fundalul cerului movuliu - te indeparteaza. in jos, zidul se contopeste cu pamantul uscat. decorul e dezolant: blocuri aruncate in neant, in praful zidurilor lor, neterminate, intamplatoare, spatii rezultante goale, dezolante, maidanuri. Orizontul si conturul sau de inaltimi diferite, este pretutindeni in fundal. un fundal rece, sterp si gol al izbandei stiintei si a tehnologiei.
Blocul e locuit. Alaturi zidului, seara se lasa: dreptunghiuri galbene se decupeaza din bezna neatinsa. Contururi, siluete, tremuratul albastrului, portocaliul oboselii orasului inoptat... picteaza imaginea incadrata intr-un chenar dreptunghiular cu lumina stinsa.