joi, 27 octombrie 2011
duminică, 23 octombrie 2011
utopia nerostita
cum e oare cand intalnesti perfectiunea ? cum e oare cand ajungi sa privesti un om precum oglindirea ta ? cum e oare cand iti remarci in el perfectiunea ?
oare nu pare copilaresc sa mai articulezi sincronicitatile ?
dar cand timpul trece devorand totul si scotand la iveala contrabalansul al carui rol e a te face constient de ideal, oare nu regreti ? ai spune: ce sa regreti daca imperfectiunea si gresala sunt menite pentru a accentua binele?...
vioara noptii reci canta un cantec de vara, al carui inteles sta dincolo de comprehensibil, printre stelele inimii indragostite de perfectiune.
oare nu pare copilaresc sa mai articulezi sincronicitatile ?
dar cand timpul trece devorand totul si scotand la iveala contrabalansul al carui rol e a te face constient de ideal, oare nu regreti ? ai spune: ce sa regreti daca imperfectiunea si gresala sunt menite pentru a accentua binele?...
vioara noptii reci canta un cantec de vara, al carui inteles sta dincolo de comprehensibil, printre stelele inimii indragostite de perfectiune.
vineri, 29 iulie 2011
utopia muzicii
adolescenta - anii de liceu in care visezi sa cuceresti lumea in timp ce inca privesti incantat la desene animate. aceasta transformare dintr-o pustoaica intr-o femeie nu este lipsita de umor.
plimbandu-ma prin parc si visand la a da nas in nas cu iubirea vietii mele printre terasele impanzite de artistii al caror atribut a devenit bautura, ceva ma opreste. este misterul unei fortarete grandioase ale carei ruine le pot atinge cu degetele! amenajarea arhitecturala cu petice de beton in zidul de piatra poate fi usor confundata... aici, tanarul simpatic cu ochii rosii de la atat de multa pofta de viata, devine subit eroul acestui castel. brusc din culise apare o chitara si pana sa imi dau seama, deja cad petale din cer pe fundalul unei voci ragusite.
atemporalul momentului pare de nedescris. cantecul al carui nume il port devine un imn ce ma va insoti de acum incolo sub forma unei amintiri mai mult sau mai putin placute.
chiulesc de la romana si dau buzna in atelierul de fizica. e gol. pe pereti sunt tot felul de tablouri prafuite ale caror nume nu ma intereseaza deloc. culmea, aici e pianul. elementul central al existentei unui personaj deloc comun, se afla inghesuit chiar in dreptul unei usi care, cu aceasta ocazie, a fost blocata definitiv. baiatul negricios care ma duce cu gandul la expresia un indian incruntat, se aseaza delicat in fata pianului, intinzandu-si degetele. eu langa el, bucurandu-ma ca am iesit din normele celor 50 minute de esee. gandul nu apuca sa se incheie, caci vocea puternica al carui ecou il aud dinspre blocul de langa scoala, acompaniaza notele sublime ale pianului. degetele suave ale baiatului par a fi ale unei fapturi foarte feminine. privindu-ma precum o camera de luat vederi, baiatul imi canta o reinterpretare a Mihaelei Runceanu. Neconcordanta dintre voce si chip imi va ramane mult timp in minte...
Imnul revine pentru o noua interpretare, de data aceasta de un chip intunecos cu parul lung. Simbioza dintre trecatorii preocupati financiar, terasa ”sapata” in buzunarul unui pictor nehotarat si romantismul acordurilor de chitara, uneori poate fi coplesitoare.
invitatia intr-un club de jazz pare un mister fascinant in acest context. salonul de lux plin de bauturi scumpe si oameni aparent plictisiti nu se prea potriveste cu tinuta mea hippie. zambesc frumos contrabasistului care ma fixeaza cu privirea uneori usor tampa, insa glumele complicate ale unei minti incurcate repeta subliminal ”note” mai ceva ca duo-ul dintre un pian si niste tobe discrete. saxofonul unei nopti in fum si lumini palide se estompeaza usor in rapiditatea tempoului vocii prezentatorului de stiri ce se aude dintr-un televizor aflat de partea cealalta a zidului antifonat din casa unei babe surde.
in parc pe banca, noapte calda de vara, vantul adie, iar lacul ii zambeste noptii. o plimbare incropita. el, cel care ma place subit, sparge linistea placuta a greierilor cu un cantec suav... aflandu-ma la mijloc, intre el si amicul deosebit de plictisitor si total nepotrivit in decor, privesc o floare, incercand sa atenuez dorinta de a izbuci in ras. ne luam la revedere bland urmand cu toata certitudinea sa nu ne mai intalnim prea curand.
Nu intotdeauna muzica poate cuceri o tanara femeie al carei suflet poate fi usor incantat de notele sinceritatii.
plimbandu-ma prin parc si visand la a da nas in nas cu iubirea vietii mele printre terasele impanzite de artistii al caror atribut a devenit bautura, ceva ma opreste. este misterul unei fortarete grandioase ale carei ruine le pot atinge cu degetele! amenajarea arhitecturala cu petice de beton in zidul de piatra poate fi usor confundata... aici, tanarul simpatic cu ochii rosii de la atat de multa pofta de viata, devine subit eroul acestui castel. brusc din culise apare o chitara si pana sa imi dau seama, deja cad petale din cer pe fundalul unei voci ragusite.
atemporalul momentului pare de nedescris. cantecul al carui nume il port devine un imn ce ma va insoti de acum incolo sub forma unei amintiri mai mult sau mai putin placute.
chiulesc de la romana si dau buzna in atelierul de fizica. e gol. pe pereti sunt tot felul de tablouri prafuite ale caror nume nu ma intereseaza deloc. culmea, aici e pianul. elementul central al existentei unui personaj deloc comun, se afla inghesuit chiar in dreptul unei usi care, cu aceasta ocazie, a fost blocata definitiv. baiatul negricios care ma duce cu gandul la expresia un indian incruntat, se aseaza delicat in fata pianului, intinzandu-si degetele. eu langa el, bucurandu-ma ca am iesit din normele celor 50 minute de esee. gandul nu apuca sa se incheie, caci vocea puternica al carui ecou il aud dinspre blocul de langa scoala, acompaniaza notele sublime ale pianului. degetele suave ale baiatului par a fi ale unei fapturi foarte feminine. privindu-ma precum o camera de luat vederi, baiatul imi canta o reinterpretare a Mihaelei Runceanu. Neconcordanta dintre voce si chip imi va ramane mult timp in minte...
Imnul revine pentru o noua interpretare, de data aceasta de un chip intunecos cu parul lung. Simbioza dintre trecatorii preocupati financiar, terasa ”sapata” in buzunarul unui pictor nehotarat si romantismul acordurilor de chitara, uneori poate fi coplesitoare.
invitatia intr-un club de jazz pare un mister fascinant in acest context. salonul de lux plin de bauturi scumpe si oameni aparent plictisiti nu se prea potriveste cu tinuta mea hippie. zambesc frumos contrabasistului care ma fixeaza cu privirea uneori usor tampa, insa glumele complicate ale unei minti incurcate repeta subliminal ”note” mai ceva ca duo-ul dintre un pian si niste tobe discrete. saxofonul unei nopti in fum si lumini palide se estompeaza usor in rapiditatea tempoului vocii prezentatorului de stiri ce se aude dintr-un televizor aflat de partea cealalta a zidului antifonat din casa unei babe surde.
in parc pe banca, noapte calda de vara, vantul adie, iar lacul ii zambeste noptii. o plimbare incropita. el, cel care ma place subit, sparge linistea placuta a greierilor cu un cantec suav... aflandu-ma la mijloc, intre el si amicul deosebit de plictisitor si total nepotrivit in decor, privesc o floare, incercand sa atenuez dorinta de a izbuci in ras. ne luam la revedere bland urmand cu toata certitudinea sa nu ne mai intalnim prea curand.
Nu intotdeauna muzica poate cuceri o tanara femeie al carei suflet poate fi usor incantat de notele sinceritatii.
joi, 23 iunie 2011
utopia anotimpurilor
primavara.. vara.. toamna.. iarna.. ce sunt anotimpurile, daca nu o simfonie a frunzelor indragostite ?
fiecare particica a unui peisaj se bucura imbatata de incantare de simpla sa existenta nemuritoare, fiecare atom e fericit doar sa fie acolo !
Ce e primavara daca nu sentimentul cald al trezirii dintr-un somn profund si relaxant, imbaiat de razele calde ale unei zi parfumate de duminica ? culorile - vii, sunetele pasarilor - vestesc bucuroase un nou inceput, o noua emotie..
...vara !
sentimentul grandios al apogeului si al abundentei... perfectiunea intruchipata si armonia ideala a verdelui de-acum tanar si sanatos.
macii rosii ce isi fac loc zambind vantului care ii leagana in bratele sale. dar el, soarele, regele intregului anotimp - ce maret sta el pe tronul culorilor de curcubee si al ploilor romantice !
Imbratisand vara cu un pic de nostalgie, toamna continua ciclul infinit cu
bucuria culegerii roadelor zemoase si cald colorate.
frunzele tremura ghidus pe muzica vantului, cerul nehotarat inca la culoarea sa, ia nuante spectaculoase uimind de la o zi la alta. sentimentul de imbatranire si degradare pare trist, insa el vesteste dezgolirea de masti si purificarea completa...
...prin valul alb al iernii.
de ce zapada e alba si nu albastra, mov sau roz ? e pur si simplu alba. si atat. a carui materializare este ea, de ce in alte anotimpuri nu o vedem, precum ploaia ? de ce alte anotimpuri nu au evenimentul lor meteorologic specific doar lor ? sub misterul sau, intrebarile devin din ce in ce mai numeroase, iar frigul (re)intoarce catre interior. copacii dezgoliti de frunze par saraci in ochii nostri, insa bucuria lor este nespusa fiindca, desi frunzele lor au murit, ei continua sa fie vii... ei stiu ca viata va renaste in curand intr-un mod mult mai intens, mai matur.
 |
Ce e primavara daca nu sentimentul cald al trezirii dintr-un somn profund si relaxant, imbaiat de razele calde ale unei zi parfumate de duminica ? culorile - vii, sunetele pasarilor - vestesc bucuroase un nou inceput, o noua emotie..
...vara !
macii rosii ce isi fac loc zambind vantului care ii leagana in bratele sale. dar el, soarele, regele intregului anotimp - ce maret sta el pe tronul culorilor de curcubee si al ploilor romantice !
Imbratisand vara cu un pic de nostalgie, toamna continua ciclul infinit cu
frunzele tremura ghidus pe muzica vantului, cerul nehotarat inca la culoarea sa, ia nuante spectaculoase uimind de la o zi la alta. sentimentul de imbatranire si degradare pare trist, insa el vesteste dezgolirea de masti si purificarea completa...
...prin valul alb al iernii.
"O day, arise! The atoms are dancing.
Thanks to Him the universe is dancing.
The souls are dancing, overcome with ecstasy.
I'll whisper in your ear where their dance is taking them...
All the atoms in the air and in the desert Know well, they seem insane.
Every single atom, happy or miserable,
Becomes enamored of the sun, of which nothing can be said."
The Poem of the Atoms
vineri, 25 martie 2011
utopia simplitatii
fericire. simplu si atat. fericirea ca stare naturala.
dintre aripile pure tasneste un val de culori simple. fara fundite, sclipiri si fundaluri agitate. doar simplitate. "firescitudine", dar dexul nu defineste un astfel de termen. normalitatea e un termen ambiguu.
cand tot universul pare un joc al polaritatii, pornind de la o particula ai carei atomi se joaca intr-un spin, alternanta zi/noapte, soare/luna, constiinta si energie, materie si spirit - totul pare dual. adesea nu stim asta, iar daca o stim vrem sa fim una cu Totul, sa devenim "unul singur", sa "scapam" de dualitate.
yin/yang.. desenul reprezinta jocul lor etern. ii punem diverse alte nume, valabile, insa ratam esenta. fara acest joc, nimic nu ar fi asa cum este.
nu poate exista unul fara altul.. multa vreme am analizat aceasta fraza. de la disperare la fericire, am incercat sa o inteleg. este o cale lunga, insa ce reprezinta lung pentru un univers.. ?
fericire.
precum un boboc ce se deschide la sine.
nu ii poti forta culoarea, nu il poti forta sa se deschida mai devreme. dincolo de prostiile la care il supui, el are o inteligenta proprie care il ghideaza. intuitie, divinitate, spirit - toate sunt acelasi lucru. acel boboc esti tu.
ce frumos e sa fie simplu. simplitatea e o mare valoare.
cand totul decurge normal, cand nu impui bobocului sa fie nici buburuza nici galaxie, fiindca in esenta el e un boboc. ce frumos sta el in simplitatea timpului si spatiului!
simplitatea poate fi valoarea pe care o traiesti atunci cand limitele spatiului, timpului, corpului, mintii dispar, iar tu alegi sa nu te infrupti grabit cu aceasta libertate.
fericirea iese la iveala cand jocul celor doua principii se afla exact in echilibrul perfect.. nici prea mult rai, nici prea mult iad. iar asta se intampla cand unul si celalalt se intalnesc.
marți, 22 februarie 2011
duminică, 2 ianuarie 2011
utopia timpului
daca in timpul prezent are loc de fapt o derulare continua a tuturor timpurilor trecute ? daca in momentul in care citesti aceste randuri, are loc Marea Schisma sau rastignirea lui Iisus ? Oare mai poti face ceva, oare poti interveni ? Nu. Totul are un sens si o directie precum un vector. Sentimentul ca "esti in timpul ce mai actual" (2011 pt noi) lasa loc unui termen de comparatie cel putin misterios - "mai" actual decat ce ? "bucatile" de timp se deruleaza oricum in fata ta precum norii, singurul lucru ce pare sa fie mereu prin preajma fiind chiar tu, acea parte din tine care nu se modifica. oare exista o parte din tine ce nu se modifica ? se pare ca da. unii au descoperit-o, sau mai bine zis trait-o.
timpul.
daca ai afla ca toti cei care au intrat in Triunghiul Bermudelor sau in alte porti temporale, stagneaza din toate punctele de vedere intr-un pseudo-spatiu atemporal in care nu mor, nu imbatranesc, nu mananca, nu evolueaza, nu se reincarneaza, ci doar "sunt" ? daca ai patrunde in acel circ in care se afla oameni si animale din toate epocile, care habar nu au ce e cu ei, si continua sa traiasca "normal", luand spatiul si atemporalitatea ca atare, in inconstienta ? ai vrea sa ramai acolo in eternitate ? cu cineva drag poate ?
sau ai considera ca e o binecuvantare sa fi ucis ca sa poti continua sa evoluezi pe Pamant sau oriunde altundeva .. in orice timp si orice spatiu ?
timpul.
daca ai afla ca toti cei care au intrat in Triunghiul Bermudelor sau in alte porti temporale, stagneaza din toate punctele de vedere intr-un pseudo-spatiu atemporal in care nu mor, nu imbatranesc, nu mananca, nu evolueaza, nu se reincarneaza, ci doar "sunt" ? daca ai patrunde in acel circ in care se afla oameni si animale din toate epocile, care habar nu au ce e cu ei, si continua sa traiasca "normal", luand spatiul si atemporalitatea ca atare, in inconstienta ? ai vrea sa ramai acolo in eternitate ? cu cineva drag poate ?
sau ai considera ca e o binecuvantare sa fi ucis ca sa poti continua sa evoluezi pe Pamant sau oriunde altundeva .. in orice timp si orice spatiu ?
